Bilet unic de transport interurban gratuit cu toate mijloacele de transport în comun, pentru persoanele cu handicap
  • Micsorare text
  • Marire text
  • Tipareste articol
  • Trimite unui prieten
  • Inscriere RSS
Bilet unic de transport interurban gratuit cu toate mijloacele de transport în comun, pentru persoanele cu handicap
Bilet unic de transport interurban gratuit cu toate mijloacele de transport în comun, pentru persoanele cu handicap
Voteaza :

Articolul a primit 3 voturi

Persoanele cu handicap vor primi bilete de transport interurban gratuit pentru toate mijloacele de transport în comun, după aprobarea noilor Norme Metodologice prin care legiuitorul reglementează o serie de probleme semnalate de DGASPC-uri care nu au fost reglementate de actualele norme, și care îngreunează aplicarea acestui drept. Potrivit proiectului de Hotărâre aflat în prezent în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Muncii, beneficiază de gratuitatea transportului interurban, la alegere,  cu orice tip de tren, în limita costului unui bilet la tren interregio clasa a II-a, cu   autobuzele sau cu navele pentru transport fluvial, următoarele categorii de persoane:
persoanele cu handicap grav; persoanele cu handicap accentuat; însoțitorii persoanelor cu handicap grav, numai în prezența acestora; asistenții personali ai persoanelor cu handicap grav; însoțitorii copiilor cu handicap accentuat, numai în prezența acestora. Proiectul de act normativ, structurat pe șase secțiuni, instituie modelul de bilet de călătorie gratuită care poate fi utilizat pentru tipuri diferite de transport interurban și cu operatori de transport interurban diferiți, astfel încât călătoria dus se poate efectua cu un tip de transport interurban și un operator de transport interurban, iar călătoria întors cu alt tip de transport interurban și/sau alt operator de transport interurban.

Procedura de eliberare a biletelor și de prelungire a valabilității acestora

    În cadrul primei secțiuni ale proiectului de Hotărâre se aduc clarificări cu privire la categoriile de persoane beneficiare, documentele care atestă încadrarea în grad de handicap, mențiuni speciale pentru utilizarea biletelor de călătorie gratuită de către asistentul personal, respectiv însoțitorul persoanei cu handicap. Secțiunea a doua cuprinde definiția operatorului de transport interurban și clarificări cu privire la convențiile încheiate între DGASPC și operatorii de transport interurban.
    Modelul biletului de călătorie gratuită este descris în cadrul secțiunii a treia, secțiune în care au fost descrise elementele componente, dimensiunea precum și caracteristicile tehnice ale hârtiei utilizate în vederea tipăririi acestuia. De asemenea, sunt cuprinse mențiuni speciale referitoare la călătoria cu transportul interurban pe calea ferată cu tren clasa a II-a și posibilitatea utilizării aceluiași bilet de călătorie gratuită pentru tipuri diferite de transport interurban și cu operatori de transport interurban diferiți. „Definițiile călătoriei, drumului și cupoanelor au rol important în eliminarea neclarităților existente în momentul actual. Aspectul biletului de călătorie gratuită este detaliat cu informații concrete, ce vin în sprijinul DGASPC, instituțiile cu rolul cel mai important în acordarea acestui drept”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de act normativ.
    În cadrul secțiuni a patra este detaliată procedura de eliberare de către DGASPC a biletului de călătorie gratuită, numărul de bilete cuvenit conform legii și alte câteva reguli la eliberare, valabilitatea și posibilitatea prelungirii acestuia. Astfel, biletele de călătorie gratuită se pot elibera numai pentru anul calendaristic în curs, iar beneficiarul le poate solicita până în ultima zi a lunii în care expiră documentul de încadrare, dar nu mai târziu de 31 decembrie a anului în curs, dacă documentul de încadrare expiră după această dată. Valabilitatea acestor bilete se poate prelungi de către DGASPC dacă se îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: biletul de călătorie gratuită este nefolosit integral; valabilitatea biletului de călătorie gratuită expiră sau a expirat în anul în curs; persoana cu handicap deține un nou document de încadrare care o îndreptățește la transport interurban gratuit, iar acesta a fost emis în anul calendaristic curent, chiar dacă noul document de încadrare a fost emis într-o lună anterioară celei în care a expirat documentul de încadrare pe baza căruia a fost eliberat biletul de călătorie gratuită ce va fi prelungit.

Folosirea biletelor de călătorie gratuită

    Secțiunea a cincea se referă la folosirea biletelor de călătorie gratuită. Se pune accent, pe de o parte, pe verificarea datelor personale la folosire iar pe de altă parte pe anumite reguli de călătorie care sunt în atenția persoanelor cu handicap. Se precizează, astfel, că la folosirea unui bilet de călătorie gratuită, persoana cu handicap va fi legitimată cu actul de identitate în original, sau cu certificatul de naștere în cazul copiilor cu vârsta până la 14 ani, în original sau copie legalizată. Persoana cu handicap poate călători singură sau împreună cu însoțitorul sau asistentul personal. Însoțitorii persoanelor cu handicap călătoresc în baza biletelor de călătorie gratuită acordate persoanei cu handicap și numai în prezența acesteia. Asistenții personali însă, călătoresc în baza biletelor de călătorie gratuită ce li se acordă lor personal de către DGASPC, și pot călători și fără să însoțească persoana cu handicap.
    O atenție deosebită se acordă obligațiilor operatorului de transport la folosirea biletului unic de călătorie.
    Ultima secțiune a proiectului de act normativ cuprinde reglementări referitoare la verificarea decontului de către DGASPC, viramentul sumelor de către Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Dizabilități și plata acestora către DGASPC. Se reglementează tipărirea biletelor de călătorie gratuită de către DGASPC, costul tipăririi fiind suportat din bugetul acestuia. „S-a identificat rolul fiecărui responsabil în procesul de asigurare în bune condiții a dreptului la transport interurban. Prin prezentul proiect de act normativ se instituie aprobarea prin ordin al ministrului Muncii și al Ministrului Transporturilor, pentru fiecare mod de transport, un model de convenție privind transportul persoanelor cu handicap. Toate aceste aspecte conduc la simplificarea procedurii de eliberare a biletelor de transport interurban gratuit”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de hotărâre.


 

 

Pentru a adauga un comentariu completeaza campurile de mai jos si apasa butonul ADAUGA COMENTARIU.

 

COMENTARIU (*)

0 din 350 cuvinte permise



Comentariile dumneavoastra necesita aprobarea unui moderator. Mesajele ce contin expresii licentioase, atacuri la persoana, instiga la ura, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau sterse. Comentariile trebuie sa faca referire la subiectul articolului.










Intamplari neadevarate

















FLASH NEWS NATIONAL



















4
32
36
8
1
24

Extragerea noroc:  8851878

Harta Focsani
   

Justiţie

VIDEO şi GALERIE FOTO: Șapte persoane reținute pentru furturi dintr-un hipermarket din Focșani, cu complicitatea unui angajat; un militar și o minoră, cercetați în libertate
Oamenii legii din cadrul Poliţiei Municipiului Focşani, Biroul de Investigaţii Criminale, au efectuat ieri dimineaţă trei percheziţii în tot atâtea locaţii din Petrești, comuna Vânători, la persoane bănuite de comiterea unor infracţiuni de furt.

POZA ZILEI

Vegan :)

SECVENTA ZILEI

Stergator modern

SONDAJ DE OPINIE

Social

Unde veți petrece vacanța de vară?

 


Vezi varianta desktop
Toate drepturile rezervate SC MEDIA UNO SRL, str. Bucegi, nr. 21, Focsani | Stiri Vrancea, Focsani, Adjud, Panciu, Odobesti, Lepsa
Site gazduit de Servhost