Benzina și motorina se vor ieftini cu 50 de bani pe litru în medie, de la 1 ianuarie

2
570


Carburanții se vor ieftini de la 1 ianuarie cu 50 de bani pe litru, în medie, după scăderea TVA și eliminarea accizei suplimentare, au declarat, joi, reprezentații principalelor companii petroliere din piață. De la 1 ianuarie 2017, potrivit Codului fiscal, taxa pe valoarea adăugată (TVA) va scădea de la 20% la 19%, iar acciza suplimentară de 7 eurocenți pe litru va fi eliminată.
Însă veștile pentru șoferi nu sunt prea bune pentru perioada următoare. Reducerile de taxe ar putea fi parțial anulate de efectul creșterii barilului de petrol, care duce, la rândul său, la majorarea cotațiilor produselor petroliere. Aceasta în condițiile în care cotația țițeiului de tip Brent, de referință pe piața europeană, a depășit zilele acestea 56 de dolari pe baril, cel mai înalt nivel din 2016.
Tot în defavoarea șoferilor este și cursul de schimb leu/dolar. Cotația produselor petroliere este exprimată în dolari, monedă care a crescut puternic în ultimele luni, ajungând la cel mai mare nivel din ultimii trei ani. Astfel că un litru de benzină sau motorină va costa mai mult în lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here