ATENŢIE! Izolarea cu POLISTIREN – pericol de INCENDIU, mucegai şi condens
  • Micsorare text
  • Marire text
  • Tipareste articol
  • Trimite unui prieten
  • Inscriere RSS
ATENŢIE! Izolarea cu POLISTIREN – pericol de INCENDIU, mucegai şi condens
ATENŢIE! Izolarea cu POLISTIREN – pericol de INCENDIU, mucegai şi condens
Voteaza :

Articolul a primit 7 voturi

Primăvara începe sezonul construcțiilor în Focșani, printre cele mai frecvente fiind izolarea termică a blocurilor. De altfel, în ultimii ani, multe blocuri din municipiu au fost termoizolate și le-au fost refăcute fațadele, în ideea unui randament termic mai ridicat în interiorul apartamentelor. Majoritatea asociațiilor de proprietari și a cetățenilor au optat pentru placarea fațadelor cu polistiren, cea mai ieftină, mai simplă și mai la îndemână soluție de termoizolare. Puțini știu însă că, potrivit normativelor europene, blocurile înalte nu trebuie placate cu polistiren, pentru că este ușor inflamabil. Există însă şi alte dezavantaje ale acestui material, cum ar fi apariţia mucegaiului şi a condensului. Principalul avantaj îl reprezintă însă preţul scăzut.
Ce spun primarul Focșaniului, administratorii, constructorii și pompierii referitor la placarea blocurilor cu polistiren și pericolele ascunse ale acestuia, puteți citi în rândurile următoare.



Conform standardelor europene, izolările cu polistiren sunt permise la clădirile care nu depăşesc 12 metri, adică circa patru etaje. Cea mai mare problemă a polistirenului, care este folosit în aproape toate lucrările de reabilitare şi termoizolare de la noi, este faptul că este uşor inflamabil. În cazul blocurilor înalte din Focșani, un incendiu la un etaj superior ar fi o adevărată problemă, pentru că deflagrația s-ar putea propaga rapid, iar autoritățile de intervenție ar avea un acces dificil la etajul 9 sau 10 al unui bloc. Alt incovenient care nu este luat în seamă este acela că izolarea cu polistiren poate duce la condens și, implicit la mucegai, pentru că acest material nu lasă peretele să respire. Cu toate acestea, polistirenul conduce detașat în topul materialelor folosite pentru termoizolarea caselor și blocurilor, pentru că este ieftin, se montează ușor și rapid și se găsește facil.
Primarul Decebal Bacinschi, care este de meserie inginer constructor, ne-a spus că polistirenul, pe lângă avantajele sale (este ușor și se lucrează simplu cu el, este ieftin), are și o serie de dezavantaje. ”Izolarea cu polistiren este o soluție de moment, cea mai simplă și cea mai ieftină, în același timp. Dar sunt dezavantaje: ia foc repede, este ușor degradabil, dacă îi dai un pumn s-a spart. Întotdeauna, dacă faci o izolație, aceasta trebuie să aibă o protecție. De exemplu, la blocurile vechi din Focșani, izolația era ca un fel de sandviș, între două plăci de beton era izolația. Nu mai este posibil acum pentru că noi reabilităm niște blocuri care au avut, pe timpul lor, o izolație. De la patru etaje în sus nu este bine să fie izolat blocul cu polistiren din cauza faptului că în cazul producerii unui incendiu este foarte greu de evacuat. În străinătate, la majoritatea blocurilor înalte există o scară metalică exterioară, de siguranță. Noi nu avem decât o scară centrală, care este cea mai expusă în cazul producerii unui incendiu și liftul”, ne-a spus primarul Decebal Bacinschi.

         Cărămida și vata - alternative mai eficiente, dar mai scumpe

Vata minerală și vata bazaltică sunt două dintre cele mai cunoscute alternative, care au însă dezavantajul în fața polistirenului de a fi mai scumpe și se găsesc mai greu în comerț. Totuşi, pe termen lung, izolarea cu vată este mult mai eficientă, spun specialiștii, pentru că prelungeşte durata de viaţă a clădirii, pe care o lasă să respire. Polistirenul, care nu permite intrarea aerului din exterior în locuinţă, duce, aparent, la economisirea de energie termică, dar acest lucru are dezavantaje, pe termen lung. Cu timpul, încep să apară mucegaiul, condensul, și, de asemenea, polistirenul nu este foarte durabil în timp.
Ar mai fi și alte metode de izolare, însă mai costisitoare, ne-a spus primarul: cărămida, care este un foarte bun izolator, vata, pâsla, chiar și deșeurile textile, orice material rău conducător de căldură. Dar astfel de metode, pe lângă faptul că sunt mai scumpe, sunt și mai greu de pus în practică și, în consecință, alese de puțini constructori.

            Este interzis polistirenul pe casa scării!

    Polistirenul este cel mai folosit material pentru placarea locuințelor  și în municipiul Focșani. Atât administratorii de bloc, cât și constructorii de la noi îl recomandă, pentru că este pentru buzunarele tuturor și dă randament termic. ”În toate orașele din România, izolarea termică se face cu polistiren, de la blocuri P+1, până la P+10. Până acum s-a bătut monedă pe pierderea energiei din apartamente și oamenii au fost sfătuiți să pună polistiren pentru a avea căldură în casă. Dacă occidentalii au spus că nu e bine, noi trebuie să stăm drepți? Eu cred că polistirenul este o soluție foarte bună, utilă și binevenită. Este excepțional, pentru că îți dă o marjă de căldură față de exterior de 3,5-4 grade Celsius. Știu că este inflamabil, dar peste el vine o tencuială, un var, nu este așa ușor să ia foc. Peretele respiră cu polistiren. Igrasia apare din cauza faptului că locatarii și-au pus geamuri termopan, care sunt ermetice și nu lasă pereții să respire”, este de părere Ion Vlase, președintele Ligii Asociațiilor de Proprietari, filiala Vrancea.
    În unele blocuri din Focșani inclusiv casa scării a fost placată cu polistiren. Totuși, Vlase atrage atenția că este interzisă placarea pe casa scării cu polistiren, întrucât este un material ușor inflamabil și prezintă pericol.
    Totuşi, conform lui Gino Laioş, manager BIMA Consulting Management, citat de http://media.imopedia.ro, „în momentul în care o clădire este închisă ermetic, se salvează energie, dar construcţia în timp nu este protejată. Începe să apară mucegaiul, condensul, deci nu poţi să îţi doreşti să trăieşti într-o casă închisă ermetic. Trebuie să ai transfer între aerul din casă, care a fost deja folosit, şi cel din exterior. Iar polistirenul nu are acest atribut de a fi un bun conducător de aer şi să lase clădirea să respire.".

         Un constructor susține că polistirenul nu ia foc așa ușor și combate igrasia
   
    Constructorii din Focșani sunt ei de părere că polistirenul este o soluție optimă pentru placarea locuințelor, inclusiv a blocurilor înalte. Unul dintre ei a făcut chiar un experiment, prin care a arătat că acest material ușor nu ia foc decât dacă este pus pe flacără deschisă. ”Am făcut eu personal un experiment. Polistirenul ia foc doar cu flacără deschisă continuă, ca să se topească granulele de polistiren. Polistirenul nu întreține arderea, din ce experiență am eu ca și constructor. Cât privește igrasia, am izolat unele locuințe care aveau înainte problema asta, apoi, după izolarea cu polistiren nu a mai apărut igrasia. Polistirenul este o soluție bună, eficientă, am și eu casa izolată cu acest material și sunt mulțumit, se cunoaște la consumul de căldură pe timp de iarnă. Majoritatea clienților îl folosesc”, ne-a spus și Marius Damian, constructor la o firmă specializată din Focșani.
    Acesta ne-a mai declarat că polistirenul este un material care izolează foarte bine termic, fapt care se resimte pozitiv în facturile la încălzire din timpul iernii, costurile fiind mult mai mici. Recomandat este polistirenul de 10, cu o densitate bună, iar pentru o izolare ca la carte este nevoie și de un adeziv bun, plasă, glet, pentru că ”o mână” de var direct peste polistiren nu este de ajuns, întrucât se degradează mai repede din cauza intemperiilor.  
    Site-ul imopedia îl citează şi pe Ciprian Ana, director al Societăţii de Construcţii Start Tehnologic Consult, care afirmă că: „în momentul în care flacăra ajunge la el (polistiren – n.r.), este foarte greu de oprit. Tocmai de aceea, conform standardelor europene, izolările cu polistiren sunt permise la clădirile care nu depăşesc 12 metri, adică undeva la patru etaje. Dar aceste directive nu sunt respectate şi la noi, deşi ar trebui.“

      Pompierii ne liniștesc: scara de intervenții ajunge la etajul 10

Pompierii vrânceni spun că în Focșani nu există probleme la intervenția în caz de incendiu la blocurile cu mai multe etaje, întrucât cele mai înalte blocuri din Focșani, de 10 etaje, nu depășesc 28 de metri înălțime, iar Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vrancea este dotat cu o scară de lucru la înălțime de 30 de metri. „Incendiile izbucnite la clădiri înalte se propagă atât în plan vertical, de la un nivel la altul, în plan orizontal, cât şi pe faţada clădirilor, din fereastră în fereastră sau din balcon în balcon, din cauza spargerii geamurilor la scurt timp de la izbucnirea incendiului, precum şi din cauza materialelor combustibile utilizate în izolaţia termica a clădirilor. Pentru stingerea incendiilor izbucnite la etajele clădirilor, substanţele stingătoare se aleg în funcţie de natura materialelor care ard, cel mai des fiind folosită apa refulată cu jet pulverizat. În astfel de misiuni sunt utilizate autospeciale de lucru cu apă şi spumă, de lucru la înălţime, de iluminat, de evacuare fum şi gaze fierbinţi, de descarcerare şi acordare a primului ajutor calificat. Autospeciala de lucru la înălţime aflată în dotarea ISU Vrancea poate ajunge până la 30 m înălţime”, ne-a precizat locotenent Cristina Duță, purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea.
După realizarea recunoaşterii, executată din exterior şi apoi pe scările interioare ale clădirii, acţiunea de stingere se va desfăşura, în principal, după executarea în cel mai scurt timp a operaţiunilor de salvare a persoanelor surprinse de incendiu şi aflate în pericol. ”Stingerea incendiilor se organizează atât pe sectoare de intervenţie, pe nivelurile clădirii, organizate la etajul/etajele incendiate, cu misiunea de localizare şi lichidare a incendiului cât şi pe sectoare de protecţie, organizate în funcţie de caracteristicile constructive ale clădirii, la etajul de deasupra celui incendiat, precum şi la două etaje de sub cel incendiat, cu misiunea de protecţie şi supraveghere”, a mai spus locotenent Cristina Duță. Pompierii nu dau avize în ceea ce privește materialele alese pentru placările blocurilor.


 

 

7 COMENTARII - ADAUGA-L PE AL TAU

COMENTARII AFISATE CELE MAI VECHI PRIMELE
  • Buna ziua ! Anul trecut am anvelopat apartamentu cu vata bazaltica e f buna si am trecut peste iarna fara nici o problema se cunoste la factura si in casa nu mai apare mucegai ! Dar la un apartament de trei camere cu doua balcoane facute cu vata de 10 cm pe exterior si facute prin interior cu vata de 5 cm cu casa scari m.a costat in jur de 3500 de euro cu tot cu mana de lucru si materialele cumparate de la dedeman ! Trebuie sa respectati !!!!! : Vata bazaltica / adeziv de vata bazaltica si neaparat 2 maine ( una pe vata si dupa puneti plasa si iar inca o mana )

    DE Gheorghe, postat pe 07-04-2014, la 06:21

  • Salut,eu am apartament cu 3 camere pe colt N,este izolat cu polistiren si interior si exterior de ani buni si nu am nici o problema cu mucegaiul sau condensul ,temperatura in casa ajunge si la 28 de grade (iarna).Problema la voi este alta,geamurile nu sunt de calitate ,pe acolo se pierde cea mai mare parte din caldura si acolo se face si condens datorita diferentei de temperatura.

    DE costi, postat pe 07-04-2014, la 06:56

  • Eu,de trei anisori am placat-n-am treaba cu mucegai,condens etc.-caldura cat cuprinde -diferenta uriasa fata de cei care n-au placat=sunt boier...

    DE danmanea, postat pe 07-04-2014, la 16:30

  • Tovarasul Bacinsci ar trebui sa mai citeasca si dumnealui si sa nu se mai dea mare inginer constructor,un perete nu trebuie sa respire,se foloseste o instalatie de aerisire cu recuperare de energie pentru a elimina aerul viciat si vaporii de apa din el.

    DE qwerty, postat pe 07-04-2014, la 19:17

  • Sunt de accord cu Dm Costi , eu mi-am facut fatada cu polistiren de la aristoterm negru am dat undeva la 70 lei/bax si nu am probleme cu egrasia si etc,inainte de a pune mereu aveam probleme cu mucegaiul si frigul in primul rand,am dat un ban si a meritat, parerea mea conteaza mana de lucru si materialele eu pentru "imbracare" am dat 2500 lei pentru o garsionera si vecina mea a dat 1500~ lei si dumnea ei are egrasie si etc... Pe perioada ierni am crescut de la o temperatura in camera de 14-16 C la 27-29C si 22 C fara caldura chiar o zi cand a fost reparati la subsol.

    DE Cristian, postat pe 07-04-2014, la 19:53

  • In orasul Medias in cartierul ,,Dupa Zid"sa folosit polistiren de 8cm grosime neignifugat pentru bl.6 si de 10 cm. la celelalte blocuridar tot neignifugat .Peronal am facut o sesizare ISU Sibiu si am primit un raspuns stupefiant de la comandantul de la pompieri Sibiu CAP.Croitorul ,,Cercetind legislatia in cauza nu am gasit nici-o prevedere care sa reglementeze in mod explicit cele in cauza "am raspuns domnului respectiv si i-am promis ca daca se va intimpla ceva voi merge cu raspunsul dinsului la parchet.

    DE vlad c, postat pe 03-11-2015, la 13:41

Pentru a adauga un comentariu completeaza campurile de mai jos si apasa butonul ADAUGA COMENTARIU.

 

COMENTARIU (*)

0 din 350 cuvinte permise



Comentariile dumneavoastra necesita aprobarea unui moderator. Mesajele ce contin expresii licentioase, atacuri la persoana, instiga la ura, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau sterse. Comentariile trebuie sa faca referire la subiectul articolului.











Intamplari neadevarate













FLASH NEWS NATIONAL



















38
49
10
1
46
22

Extragerea noroc:  7741593

Harta Focsani
   

Actualitatea

Elev al Liceului Pedagogic, bătut în incinta unității; părinții vor să o reclame pe directoare la Consiliul pentru Combaterea Discriminării
Un elev de clasa a IX-a, de la Liceul Pedagogic Spiru Haret din Focșani, a fost bătut în incinta unității de învățământ, în cursul zilei de marți, 12 decembrie, incidentul având loc într-o pauză.

POZA ZILEI

Iarna a venit în zona de munte a Vrancei

SECVENTA ZILEI

Stergator modern

SONDAJ DE OPINIE

Social

Cum vă pregătiți pentru iarnă?

 


Vezi varianta desktop
Toate drepturile rezervate SC MEDIA UNO SRL, str. Bucegi, nr. 21, Focsani | Stiri Vrancea, Focsani, Adjud, Panciu, Odobesti, Lepsa
Site gazduit de Servhost