Ani grei de pușcărie pentru femeia care și-a aruncat gemenele abia născute în WC

0
1446


Femeia din Ruginești care și-a aruncat gemenele abia născute în WC a fost condamnată definitiv la ani grei de închisoare. În apel, la Curtea de Apel Galați, vrânceanca a primit 15 ani de închisoare, cu 3 ani mai puțin decât i-a dat instanța de fond. „Admite apelul declarat de inculpata Năstasă Margareta. Desființează în parte sentința penală (…) a Tribunalului Vrancea și în rejudecare: Reduce de la 18 ani închisoare la 15 ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatei Năstasă Margareta (…). Înlătură din sentința penală apelată dispozițiile prin care i s-a interzis inculpatei exercitarea drepturilor prev. de art. 66 lit. e, f Cod penal atât ca pedeapsă complementară, cât și ca pedeapsă accesorie. Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate. (…) Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi 28.03.2017”, este decizia magistraților gălățeni.
Mama și-a aruncat gemenele nou-născute în wc la începutul lunii octombrie 2015. Fetițele s-au născut vii, potrivit concluziilor medico-legale care au intrat în posesia polițiștilor. Oamenii legii spun că legiștii au stabilit că fetițele respirau după naștere și au murit prin asfixie mecanică.
La momentul nașterii, mama era singură acasă, așa că nimeni nu știe ce s-a întâmplat. De asemenea, se pare că nimeni nu ar fi știut că era însărcinată. Oamenii legii spuneau la momentul descoperirii faptei că femeia a susținut că a născut în budă și că fetele i-au căzut pur și simplu, fără ca ea să-și dea seama că i-a venit sorocul.
    Femeia de 39 de ani a ajuns în atenția polițiștilor, după ce a fost adusă la Spitalul Județean de Urgență din Focșani, de la cel din Adjud, ea spunându-le cadrelor medicale că a suferit un avort. La Focșani, medicii au constatat că femeia născuse de curând, motiv pentru care au întrebat-o de copil. Ea a spus că nu a născut niciun copil, dar evident că nu a fost crezută. Doctorii au sesizat imediat poliția, iar în urma verificărilor s-a stabilit că femeia a născut acasă, iar trupurile neînsuflețite ale fetițelor erau în WC-ul din curte, de unde au și fost scoase.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here