Ana Alexandra Șerbu, ofițer debutant la Biroul de Investigații Criminale, nu se teme de infractori și duce mai departe, cu mândrie, exemplul tatălui său

0
9274


    „De când eram mică mi-am dorit să fiu polițistă. Probabil au contat și influențele din familie. Tatăl meu a fost polițist. M-a atras ceea ce făcea el și mi-am dorit și eu să-i calc pe urme. De azi înainte, în primul rând voi învăța mai mult decât am făcut-o până acum. Vreau să fie totul bine, să avansez pe zi ce trece și să apărăm oamenii și ordinea de drept. Eu sper ca totul să fie bine, să fim protejați atât noi cât și cetățenii. Să putem apăra drepturile și libertățile cetățenilor și să reușim împreună să fie totul mai bine”, mărturisea Ana Alexandra Șerbu, absolventă a Academiei de Poliție Alexandru Ioan Cuza din București, în 2017, la sfârșitul lunii iulie, în ziua în care și-a luat în primire postul din cadrul Biroului de Investigații Criminale al Poliției Municipiului Focșani. Mi-a rămas în minte imaginea ei de atunci și am simțit că am cunoscut un om care știe ce vrea.

    Ana Alexandra Șerbu, are doar 23 de ani, este din Dumitrești, iar de anul trecut face parte din Poliția Municipiului Focșani, ca ofițer debutant, având gradul de subinspector de poliție în cadrul Biroului de Investigații Criminale. Alexandra și-a dorit mult să fie polițistă și a sacrificat multe ore, pregătindu-se pentru admiterea la Academia de Poliție. După un an de academie a avut posibilitatea de a-și alege un profil. Deși putea să aleagă orice, Alexandra a ales profilul Investigații Criminale.
    Structura Investigații Criminale „organizează, coordonează, îndrumă și acordă sprijin în activitatea de cunoaștere a obiectivelor, locurilor și mediilor de interes operativ pe linie criminală, în scopul prevenirii și combaterii faptelor penale, prin care se aduce atingere vieții, sănătății și integrității persoanei, avutului public și privat”. Lucrătorii din cadrul acestei structuri „organizează, coordonează și conduc activități de prevenire și combatere a delincvenței juvenile, a prostituției, proxenetismului și infracțiunilor la viață sexuală, organizează și conduc activitatea de prevenire și combatere a furturilor de și din autovehicule, a spargerilor cu chei potrivite, a falsurilor și înșelăciunilor, cercetează și soluționează cauzele penale rămase cu a.n., țin evidența persoanelor urmărite prin Biroul Național Interpol, a liberaților din penitenciar, bolnavilor psihic periculoși și a infractorilor voiajori, organizează și conduc activitățile de urmărire a unor categorii de persoane, obiecte și cadavre, în vederea identificării, prinderii și clarificării situației acestora”.
    Ana Alexandra Șerbu este o tânără cu ochi de un verde pătrunzător, păr lung și bogat, nu foarte înaltă, dar cu vorbele la ea și cu multă putere de convingere. Curajul său este evident, nu se teme să aplice legea și chiar să ducă infractorii de braț la instanțele de judecată. „Am terminat Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza din București, pe profilul Investigații Criminale, la Ordine și Siguranță Publică.  Mi se pare o muncă destul de complexă, ce cuprinde o diversitate de cazuri, lucrând cu diverse persoane, indiferent de ocupația acestora, de structura socială. Înseamnă pur și simplu diversitate. Pentru mine diversitatea înseamnă o dezvoltare atât din punct de vedere personal cât și profesional”.

    Determinarea și dragostea Alexandrei pentru profesia de polițist se datorează, în mare parte, exemplului primit de la tatăl său. Prin muncă și ambiție, Alexandra și-a împlinit visul de a deveni polițistă și, cu siguranță, tatăl său o privește acum cu mândrie, dintre îngeri, acolo unde, din păcate, a plecat prea devreme. Alexandra este fiica agentului șef principal Zamfir Șerbu, cel care a fost, timp de 21 de ani, șef de post în comuna Vintileasca, fiind foarte apreciat de comunitate pentru profesionalismul său și pentru faptul că era mereu implicat în rezolvarea diverselor probleme. Alexandra mi-a vorbit despre tatăl său și influența sa, cu lacrimile șiroindu-i pe chip. Plecat dintre noi la începutul anului 2017, tatăl Alexandrei a învățat-o pe aceasta unul dintre cele mai importante principii pentru munca în poliție. În glasul tremurat al Alexandrei, nu am putut să nu simt dorul său pentru tatăl plecat prea devreme la îngeri. „Când eram mică, la început mi-am dorit să devin medic, însă mi-am schimbat viziunea și încă din clasa a VII-a am dorit să devin polițist. Influențele din familie și-au spus cuvântul, tatăl meu a fost polițist, iar mediul în care am crescut a contat. Cel mai mult m-a atras partea de acțiune și de relaționare cu diverse persoane. De la tatăl meu am învățat că în munca de polițist cel mai bine este să previi, decât să combați, însă nu stă în puterile noastre să prevenim absolut orice. Ne facem datoria așa cum trebuie, iar atunci unde este cazul intervenim și combatem. Datorită faptului că mi-am dorit foarte mult să ajung unde sunt acum, am început prima dată cu pregătirea fizică pentru admiterea la academie. Știam că acolo pică foarte multe persoane, în special fete.  Pentru pregătirea teoretică am început din clasa a XII-a, pentru că erau foarte multe informații de acumulat și mergeam în paralel și cu pregătirile pentru bacalaureat. Am muncit foarte mult, însă merită să te sacrifici pentru ceea ce dorești și ai certitudinea că-ți va plăcea”.

    Trecerea de la viața civilă la rigorile unei vieți de student la Academia de Poliție nu a fost prea grea pentru Alexandra. „Pot spune că am fost pregătită psihic din acest punct de vedere, pentru că știam ce mă așteaptă. Aveam cunoștințe și prieteni care erau acolo sau care au terminat și eram informată cu privire la programul de acolo și cu activitățile desfășurate. A fost o perioadă frumoasă. Nu a fost greu să fiu departe de familie, pentru că eram obișnuită, datorită faptului că în liceu a trebuit să stau singură. Toate perioadele din academie au fost frumoase, chiar și cea de început, de trei săptămâni. Cred că n-am să uit niciodată pregătirea militară de la Drajna, Prahova. Mă atrage foarte mult munca în echipă, iar asta m-a determinat să-mi aleg această meserie, pentru că aici suntem ca o familie, ne petrecem mai mult din jumătate din timp la muncă cu oameni frumoși, care sunt gata să te ajute. Aici avem colegi care nu te lasă la greu și spun asta din punctul de vedere al unui începător. Academia a fost perioadă în care am legat și prietenii. Am cunoscut acolo oameni cu care nu m-aș fi gândit că voi avea vreo legătură, din diverse sate și orășele ale țării, de care până atunci nici măcar nu auzisem. Stând acolo o foarte mare parte din timp, în momentul în care ești liber să ieși în oraș,  ieși tot cu colegii. A fost o legătură puternică. Nu m-am gândit niciodată că e prea greu, pentru că știam că atunci când voi termina facultatea de poliție o să fiu repartizată undeva, o să muncesc, plus că asta mi-am dorit și pentru a ajunge acolo unde îți dorești, din punctul meu de vedere, trebuie să faci anumite sacrificii și compromisuri. Asta cred că mi-a dat putere să trec peste toate. Probabil au mai fost momente în care mi s-a părut greu, dar uniți acolo cu toții, colegi și prietene, ne-am încurajat reciproc prin sfaturi și am trecut cu bine”.

    Deși în domeniul său de activitate are de a face cu mulți infractori, Alexandra spune că nu se teme de aceștia. „Nu pot să spun că mi-a fost teamă, pentru mine orice caz este o provocare, pentru că nimeni nu este la fel. Fiecare om este unic și fiecare caz este unic, iar asta pe mine mă ajută, atât din punct de vedere personal, cât și profesional. Chiar dacă sunt femeie, noi aici lucrăm pe picior de egalitate și ne sprijinim unul pe celălalt, tocmai din această cauză este foarte important lucrul în echipă. Nu mi-e teamă, pentru că nu forța fizică este cea care contează cel mai mult. Cred că vorbele și atitudinea sunt cele care ne ajută cel mai mult în meseria asta. Suntem o echipă mixtă și lucrăm oricum, oricând și cu oricine. În momentul în care ne vin persoane care sunt suspecte, inculpate, și aici mă refer la cazurile de rețineri, nu îmi este teamă, pentru că legea este pentru toată lumea și depinde de fiecare cum relaționează cu omul. Până la urmă suntem cu toții oameni. Nu suntem mai presus de nimeni. Îi tratăm pe picior de egalitate. Până la proba contrarie mergem pe prezumția de nevinovăție. Mi se pare firesc să-i tratăm cu egalitate”.
    Alexandra spune că nu a întâlnit excese de misoginism și că oamenii nu le privesc diferit pe femeile polițiste. „Eu nu cred că femeile polițiste sunt privite diferit față de bărbații polițiști, pentru că nu contează fizicul și femeile pot aplica legea, în aceeași măsură cu bărbații. Nu prea am avut de a face cu persoane care să-mi spună că o femeie nu are ce căuta în poliție. Nu cred că există o meserie exclusiv pentru femei și o alta pentru bărbați. Consider că suntem cu toții făcuți să putem accede la orice. Pentru a reuși ne trebuie ambiție, curaj, perseverență și să-ți dorești cu adevărat. Chiar dacă printre alegerile noastre mai pot exista erori, nu cred că ar trebui să ne sfiim să renunțăm și să continuăm la a accede la ceea ce dorim și chiar să reușim”.

    Pentru Alexandra, colegii săi de la serviciu reprezintă o a doua familie. „Mie îmi place foarte mult ceea ce fac. Îmi fac timp și pentru viața personală și pentru serviciu. Alexandra cea de acasă este aproape la fel ca la muncă, pentru că aici eu am cea de-a doua mea familie. Am ajuns să ne cunoaștem cu toții aici, îi cunoșteam chiar dinainte de a începe serviciul pentru că toate practicile mele de când mi-am ales profilul Investigații Criminale au fost la Biroul de Investigații Criminale și pe majoritatea îi cunosc de atunci. Am fost foarte încântată să știu că am un loc printre ei și am fost primită cu căldură și cu brațele deschise de către ei, ceea ce contează foarte mult pentru mine. Mai am încă cinci colege femei. Se pare că femeilor le place să lucreze aici.  Aplicarea legii este valabilă pentru toată lumea. Unele situații sunt cu impact emoțional, dar există un echilibru psihic la mine, iar problemele de serviciu le las la serviciu, pentru că sunt conștientă de faptul că cei de acasă nu ar trebui să resimtă emoțiile mele sau stresul de la serviciu. Eu mi-am dorit să ajung să lucrez aici și încă nu pot spune că există un stres”.

    Partenerul de viață al Alexandrei este și el polițist, iar acest lucru, spune ea,  este un aspect benefic pentru relația lor. „Ne cunoaștem dinainte. Pot spune că dacă nu ești din sistem poate celuilalt de lângă tine îi este greu să te înțeleagă, pentru că telefonul îți poate suna oricând. Suntem polițiști 24/24. Cred că mă ajută și faptul că prietenul meu este polițist. Ne ajutăm reciproc, cred că este o altfel de înțelegere”.
    Ca lucrător în poliție, Alexandra crede că întărirea autorității polițistului este o necesitate. „Cred că este foarte importantă întărirea autorității polițistului, pentru că în primul rând noi apărăm ordinea de drept, lucru care implică și apărarea cetățenilor. Întărirea autorității noastre cred că este benefică, pentru că noi nu acționăm pentru noi înșine. Noi acționăm pentru prevenirea infracționalității și, acolo unde este cazul, pentru combatere. Noi reprezentăm legea, nu ne reprezentăm pe noi înșine, nu venim aici să ne facem dreptate pentru noi înșine. Îmi place să spun că venim în sprijinul cetățenilor. Oamenii ar trebui să vadă în noi un ajutor, pentru că noi avem aceste atribuții investite de lege, pentru a-i ajuta și noi nu suntem dușmanii nimănui. Noi suntem prietenii, la care omul poate veni, atunci când nu se poate ajuta singur. Ne place să rezolvăm orice caz, pentru ca toată lumea să fie mulțumită și să fie dreptate. Pot spune că altfel sunt văzute lucrurile din interior. Am văzut și din exterior această meserie și acțiunile polițiștilor, iar acum, că văd și din interior, pot face o comparație. Dacă e să fac referire la punctul de vedere al cetățenilor civili, fiecare acționează în funcție de gradul de impulsivitate pe care-l are și, neștiind cum se vede din interior, nu blamez pe nimeni că are anumite păreri. Oamenii ar trebui să știe și să simtă că sunt tratați pe picior de egalitate”.

    Deși Alexandra este încă foarte tânără, definiția unei femei de succes este foarte clară în mintea sa. „Din punctul meu de vedere o femeie de succes este cea care reușește să-și atingă scopurile ei și se vede pe sine ca pe o femeie de succes. Trebuie să simți tu că ești o femeie de succes și să nu ți se dea acest atribut de către alții. O femeie de succes poate fi și o mamă de succes, important este să ajungi acolo unde crezi tu că-ți este locul, indiferent de meseria pe care o ai. Nu cred că succesul înseamnă neapărat să fii în top, undeva sus, ci înseamnă să fii acolo unde te simți tu bine, să-ți poți îndeplini atribuțiile așa cum te-ai văzut înainte. Învăț în fiecare zi lucruri noi și fiecare are importanța lui, ceea ce contribuie la profesionalism. Aș spune că în primul rând este importantă munca de echipă, pentru că lucrând în echipă te ajută treptat să te simți tu împlinit, din punct de vedere profesional. Eu cred că fiecare își dorește un pic mai mult, atunci când ajunge la acea speranță de profesionalism. În fiecare zi există lucruri noi, situații noi pe care le întâlnim și care ni se par importante. Cred că mă înțeleg la fel de bine și cu colegii mei bărbați, dar și cu colegele mele. Din punctul meu de vedere nu este greu să lucrezi într-un mediu în care majoritatea angajaților sunt bărbați. Am trăit într-un colectiv mixt și mie îmi place. Chiar dacă ești femeie, aici poți să ajungi într-o funcție de conducere, asta ține de ambiție și de dorința fiecăruia. Rezultatul concursului este cel care decide”.

    Chiar dacă Alexandra nu îmbracă zilnic uniforma de polițist, structura din care face parte permițându-i să vină la serviciu în haine civile, Alexandra poartă cu mândrie uniforma, atunci când se impune. „Eu recomand femeilor să devină polițiste, dacă asta își doresc, și să lupte. Poate părea greu, dar dacă este exact ceea ce-ți dorești, lucrurile se simplifică puțin. Nu am avut colegi care au renunțat, toți au mers până la capăt și au absolvit. Îmi doream să ajung să lucrez în județ, dar cu brațele deschise acceptam orice alt loc. Cred că mai aproape de casă este mai bine, este un alt sentiment. Chiar dacă îmbrac mai rar uniforma, sunt mândră să o port. Nu am  ales această meserie pentru uniformă, ci pentru obiectul activității ei, dar, cu toate acestea,  mă simt mândră când îmbrac uniforma. Activitatea mea presupune, în egală măsură muncă de teren și muncă de birou. Le fac cu drag pe ambele. Îmbin meseria cu viața de familie, îmi doresc copii. Peste cinci ani mă văd tot aici la Biroul de Investigații Criminale, pentru că-mi place foarte mult ceea ce fac”.

FLASH INTERVIU


Cartea de pe noptieră
– Rațiuni criminale
Bărbatul ideal – Familist
Copiii – Îmi doresc
Politica – Apolitic
Vacanța – Obiective turistice-Antichitate
Filme/seriale/emisiuni – Acțiune
Frumusețe – Sufletească
Putere – Informațională/Informații
Televiziune/radio/ziare/internet – Emisiuni științifice

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here