Acordarea ajutorului social nu mai este condiționată de plata impozitelor și taxelor!

2
5761


Beneficiarii de ajutor social își vor primi banii chiar dacă nu-și achită impozitele și taxele pe bunurile deținute, așa cum au fost condiționați până la finele anului trecut. Acest lucru vine ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 342/2015, care a modificat Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, în ultima zi a anului 2015. De prevederile acestui act normativ beneficiază, la nivel de județ, 6.303 de familii sau persoane singure, din care 115 din Focșani. 
Potrivit celor declarate de Costel Dumbravă, directorul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Vrancea, această nouă lege vine realmente în sprijinul oamenilor ce fac parte din categoriile cele mai defavorizate, singurele condiționate să-și achite datoriile. „Fără îndoială că achitarea taxelor și impozitelor este datoria oricărui cetățean, indiferent de categoria socială din care face parte. Însă nu era tocmai normal ca cei sărmani să fie condiționați, iar ceilalți nu, cu toate că și dintre aceștia din urmă sunt mulți care nu se achită de această datorie. Noua lege vine în sprijinul celor sămani, și mai aduce încă o modificare, și anume aceea că la stabilirea venitului lunar net al familiei nu se mai ia în calcul cuantumul alocației de stat pentru copii”, a declarat Costel Dumbravă, directorul AJPIS Vrancea. Astfel, beneficiarii de ajutor social își vor primi ajutorul în continuare, chiar dacă în data de 31 martie vor figura în evidențele primăriei de domiciliu cu impozite și taxe neachitate.
    Înainte de modificarea Legii venitului minim garantat, vechea reglementare prevedea faptul că, începând cu anul 2012, pentru menținerea dreptului la ajutorul social, familiile și persoanele singure beneficiare, cu drepturi stabilite de cel puțin 6 luni, au obligația să își achite impozitele și taxele față de bugetul local pentru bunurile pe care le dețin în proprietate, conform prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare. De asemenea, se stabilea că verificarea acestei obligații se realizează anual, până la data de 31 ianuarie a fiecărui an, pentru obligațiile de plată către bugetul local aferente anului anterior.
    În cazul beneficiarilor de ajutor social care nu își achitau taxele și impozitele în termenul amintit mai sus, serviciul de specialitate al primarului avea obligația să comunice acestora suma de plată, iar în cazul în care prin hotărâre a autorității administrației publice locale s-a stabilit eșalonarea, reducerea sau scutirea obligațiilor legale de plată, se comunica și termenul scadent pentru acestea. Dacă până la data de 31 martie a fiecărui an primarul constata că asistații social nu și-au achitat datoriile, acesta suspenda, prin dispoziție, dreptul la ajutorul social pe o perioadă de 5 luni, începând cu drepturile aferente lunii aprilie. Dacă beneficiarul de ajutor social își achita datoriile la bugetul local în această perioadă de grație de cinci luni, prin dispoziția primarului, era repus în drepturi începând cu luna următoare celei în care și-a achitat obligația, fiindu-i plătit ajutorul social inclusiv pe perioada suspendării. Încetarea dreptului la ajutor social avea loc dacă după termenul de cinci luni, beneficiarul tot nu-și plătea datoriile la primărie. Excepție de la aceste prevederi o făceau doar persoanele singure care se ocupă de creșterea și îngrijirea unuia sau mai multor copii. În cazul acestora, menținerea drepturilor la ajutor social reglementate de lege nu era condiționată de plata datoriilor la bugetul local.
    Condiționarea plății impozitelor și taxelor pentru bunurile deținute în proprietate, de menținerea dreptului la ajutorul social lunar s-a aplicat începând cu anul 2012, însă a fost eliminată la finele anului 2015, prin Legea nr. 342/2015. Astfel, din 2016, beneficiarii vor primi în continuare ajutorul indiferent că vor figura sau nu la primărie, cu impozite și taxe neachitate la data de 31 martie.

Cine are dreptul la ajutor social și care este cuantumul acestuia

    Potrivit Legii nr. 416/2001 actualizată, familiile și persoanele singure, fără venituri sau cu venituri foarte mici, au dreptul la un venit minim garantat ca formă de asistență socială, ce se asigură prin plata lunară a ajutorului social. Cuantumul ajutorului social se stabilește ca diferență între nivelurile stabilite de actul normativ, în funcție de numărul membrilor din familie, și venitul net lunar al familiei sau al persoanei singure. În momentul de față, nivelul lunar al venitului minim garantat, care este raportat la Indicatorul Social de Referință (ISR, care în prezent are o valoare de 500 de lei) și este de: 0,283 ISR (141,5 lei) pentru persoana singură; 0,510 ISR (255 de lei) pentru familiile formate din două persoane; 0,714 ISR (357 de lei) pentru familiile formate din trei persoane; 0,884 ISR (442 de lei) pentru familiile formate din patru persoane; 1,054 ISR (527 de lei) pentru familiile formate din cinci persoane; câte 0,073 ISR (36,5 lei) pentru fiecare altă persoană peste numărul de cinci persoane, care face parte din familie.
    Practic, ajutorul social reprezintă suplimentarea venitului net al familiei sau persoanei singure, până la cuantumurile de mai sus. „Familiile și persoanele singure cu venituri nete lunare până la nivelul venitului minim garantat beneficiază de o majorare cu 15% a cuantumului ajutorului social pe familie, în cazul în care cel puțin un membru al familiei face dovada că lucrează pe bază de contract individual de muncă, are statut de funcționar public sau prestează o activitate, realizând venituri cu caracter salarial”, prevede Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat.

Obligațiile beneficiarului de ajutor social

    Potrivit legislației în vigoare, titularul ajutorului social are obligația să comunice primarului, în scris, orice modificare intervenită cu privire la veniturile și la numărul membrilor familiei, în termen de 30 de zile de la data la care au intervenit modificări. Persoanele apte de muncă ce primesc ajutor social trebuie să facă dovada faptului că sunt în evidența Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Vrancea pentru încadrarea în muncă și nu au refuzat nejustificat un loc de muncă, sau nu au refuzat participarea la un program de pregătire profesională. În acest sens, aceste persoane trebuie să aducă, lunar, o adeverință eliberată de AJOFM Vrancea. Nu are obligația de a face această dovadă: persoana care are în îngrijire unul sau mai mulți copii în vârstă de până la șapte ani; persoana care urmează o formă de învățământ la cursuri de zi, până la împlinirea vârstei de 25 de ani, sau 26 de ani în cazul celor care urmează studii superioare; cei care îndeplinesc condițiile legale de pensionare; adulții a căror incapacitate de muncă este dovedită prin acte medicale.
    Din trei în trei luni, beneficiarii de ajutor social trebuie să depună la sediul serviciului de asistență socială din cadrul primăriei de domiciliu o cerere pentru acordarea unor drepturi de asistență socială și o declarație pe propria răspundere, privind veniturile familiei.
    Totodată, beneficiarii de ajutor social apți de muncă trebuie să presteze lunar, câte 72 de ore de muncă în folosul comunității. Conform legii, neîndeplinirea acestei obligații poate duce la suspendarea plății ajutorului social în cazul persoanei singure, și la „modificarea cuantumului ajutorului social acordat familiei, prin excluderea din numărul membrilor acesteia a persoanei care refuză nejustificat efectuarea acțiunilor sau lucrărilor de interes local”.

Când se suspendă și când încetează plata ajutorului social   

    Cererile pentru acordarea ajutorului social se soluționează în termen de maxim 30 de zile de la data înregistrării la Serviciul Public Local de Asistență Scoială din cadrul primăriilor. Înainte de rezolvarea cererii, primarul dispune efectuarea unei anchete sociale la domiciliu solicitantului de ajutor social, ce are ca scop verificarea situației ce rezultă din datele înscrise în actele doveditoare. Ancheta socială se realizează de persoanele cu atribuții în domeniul asistenței sociale din primărie, în termen de 15 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii. Dacă solicitantul refuză să furnizeze informațiile necesare pentru întocmirea anchetei sociale, se consideră că familia acestuia nu îndeplinește condițiile de acordare a ajutorului social. Dreptul la ajutorul social se acordă începând cu luna următoare celei în care s-a înregistrat cererea.
    Dreptul la ajutorul social, respectiv plata acestuia se suspendă pentru întreaga familie sau, după caz, pentru persoana singură, prin dispoziție scrisă a primarului, începând cu luna următoare celei în care s-au constatat următoarele situații: dacă beneficiarul nu prezintă la termen adeverința eliberată de AJOFM; dacă refuză nejustificat efectuarea acțiunilor sau lucrărilor de interes local; când se constată că dreptul la ajutorul social a fost stabilit pe baza unor date eronate privind componența familiei sau veniturile realizate ori pe parcursul acordării au intervenit modificări ale acestora; dacă nu depune, din 3 în 3 luni, declarația însoțită de o adeverință eliberată de autoritatea competentă cu privire la veniturile realizate supuse impozitului pe venit; când se constată că s-a stabilit un cuantum eronat al ajutorului social; în situația în care timp de 3 luni consecutive se înregistrează mandate poștale returnate pentru titularul ajutorului social; când, în urma verificărilor efectuate se constată că nu sunt respectate condițiile de acordare a dreptului la ajutorul social.
    Reluarea plății ajutorului social se face începând cu luna următoare celei în care s-au îndeplinit condițiile prevăzute de lege.
    Plata ajutorului social încetează începând cu luna următoare celei în care a fost constatată una dintre următoarele situații: dacă veniturile nete lunare ale familiei sau ale persoanei singure depășesc nivelurile prevăzute de lege; dacă plata ajutorului social a fost suspendată și în termen de 3 luni de la data suspendării plății nu au fost depuse documentele prevăzute de lege și nu au fost efectuate acțiunile sau lucrările de interes local; dacă în urma verificării se constată că beneficiarul nu mai îndeplinește condițiile prevăzute de lege; dacă pe parcursul acordării dreptului la ajutor social, beneficiarii refuză să furnizeze informații cu privire la membrii familiei sau veniturile realizate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here