Înconjurat de mulţimi, zgomote şi situaţii conflictuale, fiecare, de la adolescent până la adult, încearcă să-şi găsească armonia prin forţa cuvintelor. Un sentiment confirmat de replica unei mari persona-lităţi sau un principiu sădit în minte de o vorbă frumoasă a unui prieten transformă complet perspectiva asupra lumii întregi. Aceste citate inteligente, din surse diverse, ne pot scăpa de mustrări de conştiinţă, pot legaliza prin întorsătura frazei un viciu sau pur şi simplu, pot alunga norii de pe cer, lăsând soarele să năvălească şi pe bulevardul vieţii noastre.

Nevoia acută de a parafraza

Fie că e vorba de un status de Facebook sau de o replică amuzantă din cadrul unei conversaţii, citatele se strecoară oriunde, oricum, în orice context, întotdeauna existând câte cineva care să ne aducă aminte de înţelepciunea universală. În clasa a XI-a, ca urmare a influenţei orelor de latină, e la modă să îl aduci pe Cicero în faţă, ca semn de nobleţe şi autoritate. Cicero a spus, Cicero a afirmat, Cicero credea cu tărie că... Unii, cu o memorie mai slabă, dar cu o măiestrie de acrobaţi, jonglează cu replici culese din surse necunoscute, dar pentru a nu fi puşi în situaţia jenantă de        a-şi trăda neştiinţa, se salvează cu semnătura lui Cicero căci doar...   nu-i aşa? Orice adevăr a fost spus de Cicero, nimic nescăpându-i acestui latin abil.
Mai grav este când apare tendinţa de a modela situaţiile de viaţă după citate. Uitând să reacţioneze original, în conformitate cu propria persoană, unii preferă să deruleze repede în minte citatele cunoscute şi dacă unul se potriveşte în acele circumstanţe, îl aplică fără întârziere. Nu e nimic nou de acum ca, atunci când o adolescentă comite o greşeală de neiertat, împotriva moralei sau a bunului-simţ, să spună cu o falsă pudoare: „Eeeh, fetele bune ajung în Rai, dar fetele rele ajung unde vor ele.”
Până la urmă, sunt utile aceste frânturi de înţelepciune, adunate de la oameni mari sau/şi dragi, însă e amuzant şi îngrijorător totodată când lăsăm cuvintele să ne conducă, uitându-ne propria identitate. Până la urmă, cu puţin efort, putem la rândul nostru să fim citaţi şi atunci satisfacţia e şi mai mare, incomparabilă cu aceea de a cita noi pe cineva.



Cristina Stancu
Colegiul Naţional Unirea

COMENTARII AFISATE CELE MAI VECHI PRIMELE