Aceasta este o replică dintr-un serial-retro pentru adolescenţi. Se numeşte “My so-called life” şi deşi nu a rezistat mai mult de un sezon, tratează fel de fel de teme care depăşesc de multe ori graniţele şcolii sau ale frământărilor adolescentine de suprafaţă. Eroina, Angela Chase, o combinaţie surprinzătoare de timiditate şi curaj, îşi pune cele mai incitante, dar şi chinuitoare întrebări: “Cine sunt eu?”, “Nu e mai uşor uneori să pretinzi că eşti cineva pentru ca totul să fie mai uşor, pentru toată lumea?”, “Cum să mă apropii de băiatul care îmi place?” sau “Este realitatea personalităţilor noastre chiar atât de supărătoare încât trebuie să fie ascunsă cu orice preţ?”.
Acum însă moda s-a mai schimbat şi toate aceste dileme complexe sunt diluate cu elemente mai dige-rabile: haine cool, atitudini îndrăzneţe, scene picante, replici romanţioase şi poante savuroase. Zeni C. spunea la un moment dat că a impresionat-o o secvenţă din “Gossip Girl”, când una dintre fetele bogate din Upper East Side spunea dusă pe gânduri:

“Dacă doi oameni sunt făcuţi să fie împreună, în final îşi vor găsi drumul înapoi, unul în braţele celuilalt.”

În afara impactului romantic covârşitor pe care îl are asupra fetelor, un serial poate deschide şi altfel de porţi.
Publicul masculin de exemplu preferă serialele mai pragmatice, cu doctori serioşi şi carismatici totodată. George P. spune că, atunci când are ocazia, se uită cu plăcere la “Doctor House” sau la “Scrubs”, iar motivaţia lui e următoarea: “pentru că astea două seriale mă fac să îmi crească apeti-tul (deja mare) de cunoaştere şi înţelegere a oamenilor şi a lumii ce mă înconjoară.” Fetele în schimb preferă să fie mai atente la detalii şi să desfacă virtual, în propria imaginaţie, intrigile dintre personaje, întortocheate ca un labirint.
Sunt diferenţe dictate de gen sau răspunsuri la curiozităţile fiecăruia…

Când totul nu mai e doar o joacă

Unii iau serialele atât de în serios încât le fac puţin loc în viaţa personală. Fie că organizează maratoane cu cei mai buni prieteni, în care numărul de episoade pe zi depăşeşte limitele imaginabile, fie că după ce închid computerul, mintea lor continuă să caute posibile scenarii, aceşti iubitori devotaţi de seriale declară resemnaţi că personajele le intră pur şi simplu, fără nicio explicaţie, pe sub piele. Aşa mărturiseşte cel puţin Cristina P.: “Astă vară, când stătea prietena mea la mine, imediat cum veneam din oraş ne luam chipsuri şi napolitane şi ne uitam la Friends până adormeam. Când ne trezeam făceam acelaşi lucru până decideam împreună să luăm o pauză şi să mai ieşim din casă. Chiar şi aşa, când ieşeam ne imaginam conti-nuarea episoadelor recent vizionate, era foarte ciudat, ne ataşasem de personaje într-un mod straniu.” 

Departe de a fi alarmant pentru viaţa adolescenţilor, serialele transformă minţile spectatorului în adevărate cuiburi de cârtiţă, cu tunele specializate şi cu galerii foarte atent separate, căci altfel cum te poţi uita la 10 seriale, aşteptând fiecare episod cu egală nerăbdare şi fiind perfect coerent cu fiecare fir narativ?


Cristina STANCU
Colegiul Naţional „Unirea”, Focşani