„Noaptea Mausoleelor”, eveniment organizat de Consiliul Județean Vrancea

0
835


Consiliul Județean Vrancea organizează „Noaptea Mausoleelor”, un eveniment în cadrul proiectului Centenarul Marelui Război, Vrancea Eroică 1917-2017. Astfel, în seara zilei de sâmbătă, 29 iulie 2017, vor fi organizate momente cultural-artistice pentru comemorarea eroilor căzuți în luptele din vara lui 1917 din Vrancea, în Primul Război Mondial. De la ora 17.00, la Mausoleul Eroilor din comuna Soveja va avea loc Recitalul Corului „Pastorala”. De la ora 19.00, la Mausoleul Eroilor Mărăști va fi pusă în scenă piesa de teatru „Eroii – primul zid și ultima speranță a neamului românesc”, oferită de Atelierul de Creație și Teatru „Simion Mehedinți” din cadrul APOR Vrancea. La Mausoleul Eroilor de la Mărășești, amplasat pe E 85, de la ora 19.30, va avea loc, pentru prima dată, un ceremonial militar organizat de Garnizoana Focșani de Ziua „Imnului Național”. De la ora 20.00, va avea loc recitalul Corului „Pastorala”, iar la ora 21.00, participanții sunt invitați să înalțe lampioane în memoria eroilor care își dorm somnul de veci aici. În data de 29 iulie 2017, accesul la toate mausoleele din Vrancea este gratuit de „Noaptea Mausoleelor”, acestea putând fi vizitate până la ora 23.00.
    În cinstea eroilor care au luptat și au murit în Vrancea, în timpul bătăliilor din vara anului 1917, au fost construite patru mausolee, toate acestea fiind Monumente Istorice și toate fiind reabilitate și restaurate de Consiliul Județean Vrancea în cadrul proiectului Regio – „Drumul de Glorie al Armatei Române în Primul Război Mondial”. Tot pentru a cinsti memoria eroilor, an de an, Consiliul Județean Vrancea organizează, în perioada 20 iulie – 6 august 2017, evenimente de comemorare, în cadrul proiectului „Vrancea Eroică”.
    Proiectul de reabilitare a mausoleelor vrâncene, în valoare de aproximativ 7 milioane euro, a fost inițiat de Marian Oprișan, în anul 2007 și a fost finalizat în 2013. Prin acest proiect, mausoleele de la Focșani, Mărăști, Mărășești și Soveja au fost restaurate, consolidate, reabilitate și introduse într-un circuit turistic împreună cu alte monumente de factură istorică și religioasă aflate pe traseul „Drumului de glorie”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here