„Ig Nobel Prizes” au răsplătit și în acest an cele mai absurde, ciudate și curioase cercetări

0
546


Laureați ai premiilor Nobel s-au reunit în Statele Unite la cea de-a 26-a ceremonie a premiilor ”anti-Nobel”, pentru a răsplăti cele mai absurde, ciudate și curioase cercetări ale anului. Este sexualitatea unui șobolan afectată de pantaloni? Poate un om trăi ca o capră? Au pietrele personalitate? În fiecare an, comitetul „Ig Nobel Prizes” acordă aceste premii pentru cercetări ”care fac oamenii mai întâi să râdă, apoi să reflecteze”, conform formulei consacrate evenimentului, relatează AFP.
La ceremonia desfășurată joi seara la Cambridge (nord-estul Statelor Unite), în campusul prestigioasei universități Harvard, premiul la categoria reproducere a mers la un cercetător de la Universitatea din Cairo, Ahmed Shafik, pentru studiile sale privind sexualitatea șobolanilor care poartă pantaloni. 
Printre cei zece laureați, a fost de asemenea recompensat, la categoria biologie, britanicul Thomas Thwaites, care a petrecut trei zile în pielea unei capre. El a fabricat proteze care i-au permis să meargă mult timp în patru labe, cu mișcări comparabile cu cele ale unei capre, inclusiv în pantă, deoarece și-a realizat experiența în Alpii elvețieni. De asemenea, el a mâncat iarbă, fiartă la oala sub presiune, în timpul experienței sale de trei zile.
Thomas Thwaites a împărțit premiul cu un alt bărbat devenit animal, britanicul Charles Foster, care a încercat să imite stilul de viață al mai multor animale — viezure, vulpe, cerb, vidră și pasăre.
La categoria economie, premiul anti-Nobel a fost atribuit unei echipe de trei cercetători — doi neozeelandezi și un britanic, care s-au interesat de personalitatea pietrelor. Ei au încercat să aplice unor bucăți de piatră conceptul din marketing numit personalitatea brandului, care constă în a atribui unor etichete trăsături ale personalității umane. Studiul a demonstrat că oameni aduși în contact cu pietrele le-ar putea atribui acestora caracteristici ale personalității umane. Cercetătorii au ajuns la concluzia că noțiunea de personalitate de brand ar trebui să fie abordată cu multă precauție.
Un grup ce cercetători din Statele Unite, Canada, Germania, Belgia și Olanda a câștigat premiul pentru psihologie, pentru că au întrebat 1000 de mitomani cât de des au mințit pe parcursul vieții lor și au evaluat cât de bine au mințit.
Premiul pentru medicină a fost acordat unor oameni de știință germani care au descoperit că o mâncărime pe partea stângă a corpului poate fi calmată prin scărpinare pe partea dreaptă în timp ce ne uităm în oglindă.
Premiul pentru fizică a fost acordat unor cercetători din Ungaria, Spania, Suedia și Elveția, care au constatat că tăunii sunt mai puțin atrași de caii albi și că libelulele sunt atrase în mod fatal de pietre funerare negre.
Premiul pentru literatură a mers la un autor suedez, Fredrik Sjoberg, care a scris o trilogie despre colectarea muștelor.
Premiul pentru pace a fost acordat cercetătorului canadian Gordon Pennycook și colegilor acestuia pentru lucrarea intitulată „On the Reception and Detection of Pseudo-Profound Bullshit”.
Premiul de percepție a revenit cercetătorilor japonezi Atsuki Higashiyama și Kohei Adachi, pentru a fi investigat dacă lucrurile arată diferit atunci când te apleci și le vizualizezi printre picioare.
Cel mai surprinzător câștigător al premiilor anti-Nobel a fost la categoria chimie — compania Volkswagen. În absența unui reprezentant, constructorul german a fost răsplătit pentru că „a rezolvat problema emisiilor excesive auto care produc (…) mai puține emisii de fiecare dată când mașinile sale sunt testate”.
 
Ig Nobels au fost inspirate de revista americană de știință și umor ”Annals of Improbable Research”. Ca în fiecare an, premiile au fost remise de laureați adevărați ai premiului Nobel. La ceremonia de joi au participat patru dintre ei — chimistul Dudley Herschbach, economistul Eric Maskin, dr Rich Roberts și fizicianul Roy Glauber. Câștigătorii premiilor anti-Nobel au primit un trofeu în forma unui ceas mare, precum și o bancnotă de zece trilioane de dolari din Zimbabwe, care valorează mai puțin decât un eurocent.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here