Pe cât de mult am încercat să înduplec divinitatea ori meteorologul să rezerve câţiva fulgi de nea pentru Crăciun, rugăminţile nu mi-au fost ascultate şi, mai mult decât atât, am trecut prin luna ianuarie, visând la peisaje imaculate şi fredonând uneori cu regret „White Christmas”. Se pare însă că legea compensaţiei a fost aplicată de natură când nici nu mă aşteptam. Aşa se face că la începutul lui februarie, ninsori sălbatice au învăluit oraşul, fără pic de cumpătare, fără buna-cuviinţă a fulgilor potoliţi care se aştern pe pământ. A nins, a nins, a nins şi de la veselia debordantă a primelor zile, în jur s-a răspândit o stare de spirit bacoviană, vecină cu plumbul şi cu melancoliile patologice. Totul a fost îngropat sub nămeţi. Polul Nord, sătul să-şi ducă traiul la capătul Pământului, s-a instalat la noi în Focşani, în splendoarea atmosferei sale încremenite.

Tot răul spre bine!
Şcolile s-au închis şi o vacanţă neaşteptată, dar mereu bine-venită, a însufleţit inimile adolescenţilor. Şedinţe foto în mijlocul zăpezilor, poziţii originale, ieşiri în cafenelele disponibile, manifestări energice pe Facebook… toate au atins apogeul     atunci când la buletinele informative (acum atât de plăcut de urmărit!) s-a anunţat suspendarea altor două zile de şcoală: marţi şi miercuri. Exuberanţa nu a rămas însă fără consecinţe, căci fericirea subită a copiilor a contrastat deranjant cu dificultăţile părinţilor, transformaţi în înotători profesionişti prin marea de omăt. Taţii au trecut la deszăpezire şi mai toţi adolescenţii au rămas în casă, savurând cafele sau ceaiuri, fără intenţia cea mai măruntă de a-şi compromite confortul călduţ pentru o sesiune aducătoare de febră musculară. Am primit la rândul meu „oferte” de solidaritate cu familia, dar sub umbrela imaginii de copil conştiincios, m-am ascuns printre cărţi, citindu-l cu sârg pe Manolescu şi prefăcându-mă că mă aventurez în a lipi etichete critice pe toate romanele din biblioteca mea: „Ce avem aici? Doric, ionic sau corintic?”.

Marea schismă
Părinţii au dat din cap a pagubă şi au înţeles că în secolul XXI, adolescenţii au altă politică decât cea a generaţiilor trecute, o politică bazată pe relaxare totală, pasivă şi nonintervenţionistă. Nu numai că menţin o neutralitate perfectă faţă de părinţi, dar am şi suficient timp să-mi organizez mailuri demult uitate sau să călătoresc prin vieţile celor mai interesanţi colegi cu ajutorul Facebook-ului, muncă de informare care se va dovedi utilă în contactele sociale viitoare.

Haz de necaz
Alţii, cu obişnuita lor detaşare, au găsit prilej de glume, butade şi vorbe de duh. Băieţii mai războinici, deprinşi ca în fiecare iarnă să doboare fete, cu sau împotriva voinţei acestora, au râs pe sub mustaţă, bucurându-se de oprirea cursurilor: “Zăpada nu e bună doar pentru botez, iată... o altă întrebuinţare.” Voioşia ar putea fi repede curmată doar gândindu-ne că ne aşteaptă recuperări serioase în weekendurile ce vor urma, dar a gândi pozitiv este o calitate specifică adolescenţei şi ce rost are să ne facem griji legate de viitor, când prezentul se dovedeşte atât de dulce?

The show must go on!
După o leneveală cronică, m-am gândit să ies în lume. Înfofolită, cu fularul tras aproape peste ochi, mişcându-mă cu greutate din cauza paltonului prea gros, am luat-o încet-încet pe potecile strâmte, prilejuite de vecinii sârguincioşi. Un pas greşit e uşor de făcut. Umezeala, gheţuşul, atenţia distrasă de dunele de zăpadă, maşinile care se strecurau pe lângă pietoni (trotuarele fiind imposibil de folosit) şi gerul care muşca din obraji m-au convins asupra adevăratei noastre situaţii: „Cu aşa o iarnă, eu propun să suspendăm şcoala până în martie! Să ne întoarcem pe întâi, cu mărţişoare, complet odihniţi şi gata de muncă.” Alţi colegi, nu atât de curajoşi în viziunile lor, au propus pauză generală până luni, argumentând că uniriştii nu se mulţumesc cu jumătăţi de măsură şi o săptămână divizată nu se potriveşte cu programul serios cu care ne-am obişnuit. Oricât de amuzantă şi revigorantă ar fi această idee, şcoala rămâne şcoală, cărţile nu îngheaţă în biblioteci şi lumea, chiar dacă pare răsturnată cu susul în jos, se ghidează după aceleaşi reguli şi ridică aceleaşi probleme, aşa că cel mai bine ar fi să revin la normal şi să mă grăbesc să ajung la deszăpezirea CNU.


Cristina Stancu,
Colegiul Naţional „Unirea”