„Aş vrea să fie în fiecare seară câte o petrecere“
„Aş vrea să fie în fiecare seară câte o petrecere“
Voteaza articolul:

0 voturi

Indiferent de vârstă, celor prezenţi în Piaţa Gării le-a plăcut spectacolul prezentat de CRBL. „Dacă ar fi după mine, aş vrea să fie în fiecare seară câte o petrecere“, a spus una dintre focşănencele intervievate de reporterii „Monitorul de Vrancea“.

Cristina Comănici
„Am venit la spectacol pentru că îmi plac mai mulţi artişti dintre cei invitaţi şi cu siguranţă mă simt bine. Îmi place Lavinia foarte mult, dar şi Narcotic Sound & Christian D. Abia aştept să îi aud, mai dansez puţin, mai stau cu prie-tenele. Este bine că se organizează astfel de petreceri în aer liber. Este altceva şi noi, tinerii, chiar ne distrăm. Sperăm să se mai organizeze astfel de spectacole şi cu alte ocazii pentru că sunt bi-nevenite“.

Andreea Bogdan
„Am venit la spectacol cu mai multe prietene şi o aştept pe Andreea Bănică pentru că îmi plac melodiile ei şi atmosfera pe care o face la spectacole. Întotdeauna mi-au plăcut spectacolele în aer liber şi dacă ar fi după mine, aş vrea să fie în fiecare week-end. Ne simţim bine şi în plus, nu avem nevoie de bani ca să ieşim la aer şi să mai ascultăm şi o muzică bună“.

Raluca Diaconescu
„Am venit cu prietenele mele, ne-am luat baloane şi ne simţim bine. Îmi place spectacolul, mai ales că este în aer liber. Astfel de momente sunt binevenite şi pentru tineri şi pentru vârstnici. Atmosfera este foarte plăcută şi am vrea să se organizeze mai des astfel de spectacole“.

Alexandra Stoleru
„Am venit la spectacol cu vreo cinci prietene, iar atmosfera este super tare. Eu îi aştept pe băieţii de la Narcotic Sound pentru că îmi plac foarte tare. Dacă ar fi după mine, aş vrea să fie în fiecare seară câte o petrecere. Este bine că vremea a ţinut cu noi şi că nu a plouat. Sper să obţin un autograf şi o poză de la preferaţii mei. Mie îmi plac extrem de mult momentele acestea, mai ales atunci când este cald afară“.

Alexandru Burducea, elev la Colegiul Naţional „Unirea“
„Mie mi s-a părut concursul foarte frumos. O competiţie chiar grea. Am avut emoţii până la final, dar pentru că ne-am folosit de toate talentele noastre şi ne-am conservat emoţiile, am reuşit să câştigăm“. 

Alina Dumitrache, elevă în clasa a VIII-a la Şcoala „Alexandru Vlahuţă“ Focşani
„Sunt foarte bine organizate aceste târguri şcolare, aici ne putem orienta spre ce liceu ne vom îndrepta când completăm opţiunile din listă. Am mers la standuri şi am văzut ofertele şi cred că voi opta pentru Liceul Economic“.





Pentru a adauga un comentariu completeaza campurile de mai jos si apasa butonul ADAUGA COMENTARIU.

 

COMENTARIU (*)

0 din 350 cuvinte permise



Comentariile dumneavoastra necesita aprobarea unui moderator. Mesajele ce contin expresii licentioase, atacuri la persoana, instiga la ura, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau sterse. Comentariile trebuie sa faca referire la subiectul articolului.

FLASH NEWS LOCAL

20:32

Echipa de futsal a ratat calificarea în semifinale Sport: Miercuri 16-05-2012

16:13

Judecat pentru furt şi ameninţare Justiție: Miercuri 16-05-2012

15:39

S-a stabilit calendarul anului şcolar 2012 – 2013 Învățământ: Miercuri 16-05-2012

14:06

Suspiciune de omor la Mărăşesti Actualitatea: Miercuri 16-05-2012

16:38

Vinurile vrâncene, premiate cu aur la Concours Mondial de Bruxelles Economic: Marti 15-05-2012

16:31

Avertizare meteo nowcasting pentru Vrancea, ploi și grindină Actualitatea: Marti 15-05-2012

Bancul zilei

FLASH NEWS NATIONAL



Anunturi Braila
17
3
26
21
29
34

Extragerea noroc:  6682087

CATEGORII ANUNTURI

 

 

Harta Focsani
 

Actualitatea

VIDEO: Oprişan cere DEMISIILE şefilor instituţiilor deconcentrate
Preşedintele Consiliului Judeţean, Marian Oprişan, le-a cerut şefilor de instituţii publice deconcentrate să îşi dea demisia din funcţie pentru că „sunt coautori la dezastrul instituţional şi social pe care fostul guvern l-a produs în România“. Primii care ar trebui să plece, în opinia lui Oprişan, sunt şefii de la Direcţia de Sănătate Publică – Cătălin Graur şi de la Direcţia Silvică Vrancea – Romsilva - Petrică Tudosă. Totodată, Oprişan le-a cerut directorilor de deconcentrate să nu se implice în campania electorală a vreunui partid.

POZA ZILEI

Copilul zilei

SECVENTA ZILEI

Iarna pe...acoperiş

SONDAJ DE OPINIE

Actualitate

Patronii vrânceni cer reducerea fiscalităţii şi plata datoriilor statului către mediul privat. Sunteţi de acord?

 

VREMEA VRANCEA:

Starea vremii in Focşani

Harta Judetul Vrancea | Anunturi |
Angajari | Informatii | Anchete | Case
Vrancea | Media | ISJ Vrancea


Vanzari auto second hand – AD24.ro
Toate drepturile rezervate SC MEDIA UNO SRL, str. Bucegi, nr. 21, Focsani | Stiri Vrancea, Focsani, Adjud, Panciu, Odobesti, Lepsa
Termeni si conditii
Home |  Actualitatea | Politică | Social | Învățământ | Sondaj | Punct de vedere | Religie | Sănătate | Economic | Știri din județ | Lecţia de adolescenţă | Cultură | Sport | Radare | Memoria intimă a jurnalului | Național | Externe | Inedit | Reportaj | Editorial | Interviu | Auto | Monden | Curierul juridic | Justiție | Eveniment | Infracțional | Reţete naturiste | Nou născuți | Întâmplări neadevărate | Ghid pentru timpul liber | Pagina liceenilor | Vrânceni plecaţi de acasă | Bârfa satului | Copilul Zilei | Arhiva |
„Aş vrea să fie în fiecare seară câte o petrecere“ - Ziare stiri informatii anchete vremea Vrancea, Lepsa, Focsani, Odobesti, Adjud, ISJ, media, harta judetul Vrancea si anunturi angajari
Ziare Vrancea | Website realizat de  Open Web Design Galati | Open Web Design  | Braila |  Ziar Vrancea