Monitorul de Vrancea

Eveniment

ULTIMA ORĂ: Medicul Vadim Beţişor a fost ARESTAT pentru luare de mită

Medicul Vadim Beţişor, de la Serviciul de Ambulanţă Vrancea, a fost arestat în această după-amiază, pentru 15 zile. 


Eveniment

ULTIMA ORA: A vandut o autoutilitara care era pusa sub sechestru
Administratorul unei societati comerciale din Adjud a vandut o autoutilitara care era pusa sub sechestru.

Interviu

Medicul Mariana Buleu: Mulţumirea pacienţilor este de ajuns
Este medic de mai bine de 20 de ani. E o fire caldă, mereu zâmbitoare şi foarte înţelegătoare. Astăzi v-o prezentăm pe Mariana Buleu, medic neurolog în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Focşani. 

Justiţie

18 ani de închisoare pentru autorul crimei din comuna Milcovul
Costică Negoiţă, bărbatul acuzat că a comis o crimă, în localitatea Milcovul, vara trecută, a fost condamnat de magistraţii Tribunalului Vrancea la 18 ani de închisoare.

Infracţional

Hoţi prinşi de un poliţist aflat în timpul liber
Un poliţist aflat în timpul liber a surprins două persoane chiar în timp ce vroiau să fure două telefoane mobile. Acesta şi-a anunţat colegii, care au pus repede mâna pe hoţi. 

Infracţional

Vrâncean arestat preventiv pentru înşelăciune
Un bărbat de 34 de ani, suspectat că a închiriat un autoturism pe care nu l-a mai restituit, a fost prins de poliţişti.

Justiţie

Şi-a bătut vecinii cu pumnii şi picioarele
Un bărbat din Spulber a fost trimis în judecată de procurori, fiind acuzat că a lovit doi vecini. Conflictul dintre Tănase B., de 45 de ani, şi vecinii săi a pornit de la faptul că primul a lăsat animale pe fâneaţa celorlalţi.

Actualitatea

Sistemul penitenciar caută angajaţi
Administraţia Naţională a Penitenciarelor, prin unităţile subordonate,  recrutează candidaţi în vederea participării la concursul de admitere în instituţii de învăţământ din sistemul de apărare.

Eveniment

Coliziune între două autoturisme Audi, pe Bulevardul Bucureşti
Două autotu-risme marca Audi s-au ciocnit ieri după-amiază, pe Bulevardul Bucureşti din Focşani. În urma impactului, o persoană a fost rănită. 

Eveniment

O fetiţă de 3 ani şi mama sa, accidentate de o maşină lăsată neasigurată în rampă
O fetiţă de 3 ani şi mama ei, din comuna Vidra, au ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Pantelimon” Focşani, joi seara, după ce au fost implicate într-un accident rutier. 

Politică

Deputatul Roman salută decizia de creştere a venitului minim garantat
Deputatul PSD de Vrancea, Victor Roman, a salutat decizia Guvernului Ponta de creştere a venitului minim garantat şi a alocaţiei de susţinere a familiei începând cu data de 1 iulie. 

Politică

Deputatul Tîlvăr îndeamnă tinerii să viziteze muzeele
Deputatul PSD de Vrancea, Angel Tîlvăr, preşedintele Comisiei pentru Învăţământ, Ştiinţă, Tineret şi Sport a Camerei Deputaţilor, îi îndeamnă pe tineri să viziteze muzeele din România.

Reportaj

VIDEO şi GALERIE FOTO: Pregătire pentru Bac în... Biserică!
Se zice că iubirea este cununa tuturor faptelor bune. Dar care iubire poate fi mai înălţătoare decât cea faţă de aproapele tău? Cam asta îţi trece prin minte dacă păşeşti pragul Bisericii Militare.

Actualitatea

Marian Oprişan a fost ales vicepreşedinte al Confederaţiei Europene a Puterilor Locale
Preşedintele Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România (UNCJR), Marian Oprişan, a fost ales vicepreşedinte al Confederaţiei Europene a Puterilor Locale (CEPLI). 

Învăţământ

Elevii cu bani petrec în Bulgaria, cei mai săraci rămân acasă
Tot mai mulţi diriginţi de la clasele a XII-a decid să organizeze banchete de final de an şcolar cât mai departe de casă, cea mai la modă destinaţie fiind Bulgaria. 

Sănătate

Medicii din spitale şi DSP, în alertă din cauza coronavirusului
Unităţile sanitare din judeţ şi reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Vrancea sunt în alertă, deoarece un nou virus ameninţă România. 

Economic

Impozite mai mici pentru ţărani
Ţăranii vor plăti un impozit mai mic pentru culturile de cartofi, legumele cultivate în câmp sau sere, pomii fructiferi, precum şi pentru bivoliţe, oi, capre şi porci. 

Infracţional

Fiu de preot cu trei dosare penale pentru conducere fără permis
Fiul unui fost preot, anchetat la rându-i, în urmă cu mai mulţi ani, pentru dare de mită şi alte fapte, are o pasiune atât de mare pentru şofat, încât nu se poate abţine.

Economic

VIDEO şi GALERIE FOTO: Transportatori de material lemnos, amendaţi de poliţişti la Dumitreşti
Transportatorii de material lemnos continuă să-şi încarce maşinile până la refuz, fără să ţină cont de limita de tonaj instituită pe DN 2N Dumbrăveni – Jitia şi DN 2R Jitia-Vintileasca-Bahnele.

Învăţământ

Concurenţă mare pe posturile titularizabile
Aproximativ 700 de profesori şi-au depus dosare cu speranţa că vor reuşi să ocupe unul din cele 86 de posturi titularizabile în şcolile din judeţ, scoase la concurs anul acesta. 

Eveniment

Noile ambulanţe SMURD de tip B 2, în misiune de luni
Cele două ambulanţe SMURD de tip B 2, care au intrat în dotarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vrancea pe data de 28 februarie, vor fi folosite pentru prima dată luni. 

Actualitatea

Fostul director de la Cultură a uitat să achite chiria
Fostul director al Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional (DJCPN) Vrancea, Florin Micu Iliescu, a închiriat la începutul acestui an, când deţinea funcţia de conducere a instituţiei.

Economic

Atenţie cum donaţi 2% din impozitul pe venit
Vrâncenii îşi pot dona 2% din impozitul anual pe veniturile obţinute către o singură unitate de cult sau organizaţie neguvernamentală. 

Sport

Derby în Superliga Vrancei: Selena Jariştea – Naţional Goleşti
Asociaţia Judeţeană de Fotbal Vrancea a hotărât ca echipele Doctor GSM Suraia şi FC Mărăşeşti să fie programate la partidele din cadrul etapei a şaptea a Superligii Vrancei.

Actualitatea

GALERIE FOTO: Balul Primăverii, la Teatrul Municipal
Ana Maria Drăghici şi Vlad Basarabescu au fost declaraţi Miss şi Mister Primăvara de către membrii juriului Balului Primăverii „Oscar Awards”, organizat vineri seară, de Liceul cu Program Sportiv.

Lecţia de adolescenţă

Modele pentru generaţia noastră
Din păcate nu am de gând să vorbesc despre modele drăguţe de pe podium ori modelele expirate despre care adulţii cred că ne inspiră pe noi. 

Întâmplări neadevărate

Un șofer de la Transport Public Local a trecut numai pe roşu

Intamplari neadevarate



Barfa satului

FLASH NEWS NATIONAL






Afacere la cheie, Pensiune de vanzare
9
29
45
5
3
11

Extragerea noroc:  2785666

CATEGORII ANUNTURI

 

 

Harta Focsani
 

Infracţional

A condus fără permis
Ion T., de 21 de ani, din Slobozia Bradului, a fost trimis în judecată de procurori, fiind acuzat că a condus pe drumurile publice o maşină, chiar dacă nu poseda permis de conducere. 

Ştiri din judeţ

La bară pentru furt şi conducere fără permis
Instanţa de la Panciu a amânat pentru data de 23 mai pronunţarea în cazul lui Laurenţiu Chiper, din Mărăşeşti, care   s-a ales cu dosar penal pentru furt şi conducere fără permis. 

Ştiri din judeţ

Panciu, între legendă şi istorie
Site-ul Liceului Teoretic „Ioan Slavici” din Panciu găzduieşte pagina de istorie locală intitulată „Panciu, legendă şi istorie (1798-1940)”. 

Ştiri din judeţ

Doar trei înscrieri la clasa pregătitoare
Doar trei cereri au fost înregistrate, până ieri, de secretariatul Liceului Tehnologic „Al. I. Cuza”, din Panciu, în cea de-a doua etapă de înscriere în clasa pregătitoare. 

Ştiri din judeţ

GALERIE FOTO: Şcolarii învaţă matematică împreună cu colegi din Turcia
Elevii Şcolii Gimnaziale „Profesor General Gheor-ghe Gheorghiu“ din Gologanu vor redescoperi frumoasa lume a cifrelor, în cadrul proiectului „Palindromic triangular“. 

Învăţământ

48 de contestaţii pentru gradaţiile de merit
Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Vrancea au contabilizat 48 de contestaţii, care au fost depuse de cadrele didactice nemulţumite de punctajele acordate în vederea obţinerii gradaţiei de merit.

Învăţământ

GALERIE FOTO: Liceenii francezi s-au îndrăgostit de limba română, de Vrancea şi Delta Dunării
Cei zece elevi de la Lycee Professionnel du Haut Languedoc, din St. Amans Soult Franţa, au avut parte de o experienţă inedită în România, în cadrul parteneriatului derulat cu Colegiul Tehnic „Valeriu D. Cotea“ din Focşani.

Actualitatea

Cuvântul zilei

Economic

Fiscul cere mai multe informaţii despre tranzacţiile imobiliare
Fiscul vrea să modifice formularele prin care notarii declară tranzacţiile imobiliare. Potrivit Codului Fiscal, notarii publici au obligaţia să depună semestrial la organul fiscal o declaraţie informativă.

Actualitatea

Ariile protejate, controlate de comisarii Gărzii de Mediu
Comisarii Gărzii de Mediu au început o acţiune de verificare a ariilor protejate din Vrancea. Până în acest moment a fost verificată aria protejată Parcul Natural Putna Vrancea. 

Sănătate

Hipertensiunea arterială afectează mii de vrânceni
Peste 10 mii de vrânceni suferă de boli cardiovasculare, hipertensiunea arterială fiind cea mai frecventă afecţiune.

Sănătate

Vaccin împotriva hepatitei A, în stocurile DSP
Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Vrancea a achiziţionat 300 de doze de vaccin împotriva hepatitei A. 

Nou născuţi

Copiii născuţi la Maternitatea din Focşani în zilele de 16 şi 17 mai

Sport

Progresul Focşani a încheiat campionatul pe poziţia a cincea în Liga I
Progresul Focşani a terminat evoluţiile din ediţia de campionat 2012-2013. Joi seara, la Bucureşti, în a treia partidă a play-off-ului cu Smart Ionescu, focşănenii au fost întrecuţi cu 7-4 (4-0) şi au rămas în afara semifinalelor. 

Ştiri din judeţ

Premieră teatrală la Panciu
Trupa „Protha”, din Panciu, revine în atenţia iubitorilor de teatru cu piesa „Prinţesa şi porcarul”, de Dumitru Solomon. 

Social

45 de şomeri, angajaţi la o lună de la Bursa Generală
Patruzeci şi cinci de vrânceni au fost încadraţi în muncă, în perioada de o lună de la data la care a avut loc Bursa Generală a locurilor de muncă. 

Ştiri din judeţ

1700 de ani de libertate religioasă, dezbătuţi la Odobeşti
Casa de Cultură „Constantin C. Giurescu“ din Odobeşti organizează marţi, evenimentul „1700 de ani de libertate religioasă“. 

POZA ZILEI

Cine are urechi de auzit să audă !

SECVENTA ZILEI

Operator video amator!

SONDAJ DE OPINIE

Actualitatea

Veţi merge la Noaptea Muzeelor ?

 

VREMEA VRANCEA:

Starea vremii in Focşani

Harta Judetul Vrancea | Anunturi |
Angajari | Informatii | Anchete | Case
Vrancea | Media | ISJ Vrancea


Vanzari auto second hand – AD24.ro
Toate drepturile rezervate SC MEDIA UNO SRL, str. Bucegi, nr. 21, Focsani | Stiri Vrancea, Focsani, Adjud, Panciu, Odobesti, Lepsa
Termeni si conditii
Home |  Actualitatea | Politică | Social | Învăţământ | Analiză | Exclusiv | Dezvăluiri | Sondaj | Punct de vedere | Religie | Sănătate | Economic | Ştiri din judeţ | Lecţia de adolescenţă | Cultură | Sport | Radare | Memoria intimă a jurnalului | Naţional | Externe | Inedit | Reportaj | Editorial | Interviu | Auto | Monden | Curierul juridic | Justiţie | Eveniment | Infracţional | Reţete naturiste | Nou născuţi | Întâmplări neadevărate | Ghid pentru timpul liber | Pagina liceenilor | Vrânceni plecaţi de acasă | Bârfa satului | Copilul Zilei | Arhiva |
Monitorul de Vrancea - Ziare stiri informatii anchete vremea Vrancea, Lepsa, Focsani, Odobesti, Adjud, ISJ, media, harta judetul Vrancea si anunturi angajari
Ziare Vrancea | Website realizat de  Open Web Design Galati | Open Web Design  | Braila |  Ziar Vrancea